Dacă ai ajuns să te întrebi „oare cât mă costă să-mi fac un magazin online pe Shopify?”, înseamnă că ești deja cu un picior în lumea eCommerce-ului, și bravo ție!
Din ce în ce mai mulți români aleg să vândă online, iar cifrele vorbesc de la sine: cumpărăturile online nu mai sunt un trend, sunt noua normalitate.
Printre toate platformele care îți promit un start rapid și fără bătăi de cap, Shopify se evidențiază clar.
E simplu de folosit, arată bine, se mișcă rapid și, cel mai important, nu-ți cere să fii programator ca să-l pui pe roate. Practic, îți dă tot ce ai nevoie ca să-ți lansezi afacerea online și să începi să vinzi cât mai repede.
Dar hai să fim sinceri: dacă vrei un magazin care arată profi, funcționează impecabil și inspiră încredere, trebuie să scoți niște bani din buzunar.
Nu merge cu „lasă că improvizez și mai vedem pe parcurs”.
Așa că întrebarea corectă nu este „pot să-mi fac un magazin pe Shopify?”, ci „cât costă să-l fac cum trebuie?”.
Exact asta ne propunem să lămurim în articolul de față: o estimare sinceră și detaliată a costurilor implicate în crearea unui magazin online Shopify profesionist, fără promisiuni deșarte, fără „doar 29$/lună și gata”, ci cu toate cheltuielile la vedere, ca să știi în ce te bagi.
Ce înseamnă un magazin Shopify profesionist
Shopify e o platformă ușor de folosit, dar ce înseamnă, concret, să ai un magazin profesionist? Pentru că da, poți să-ți faci un site în 2-3 ore, dar asta nu înseamnă automat că e pregătit să vândă sau să concureze cu brandurile deja cunoscute.
Hai să clarificăm un lucru important: un magazin basic și un magazin profesionist nu sunt același lucru. Da, ambele pot fi construite pe Shopify. Da, ambele pot vinde produse. Dar diferențele dintre ele se văd imediat și nu doar în aspect, ci și în rezultate.
Magazin basic vs. magazin profesionist
Un magazin basic pe Shopify e genul de site pe care îl lansezi când vrei doar „să vezi cum merge”. Folosești un template gratuit, bagi câteva produse, nu te complici cu texte de calitate, logo-ul e făcut în Canva în 5 minute, iar pagina „Despre noi” e, probabil, goală. Costuri mici, efort minim, așteptări… și ele minime.
Un magazin profesionist, în schimb, e cu totul altă poveste. Aici se investește serios în imagine, experiența utilizatorului și încrederea pe care o transmiți. Nu doar arată bine, dar e gândit să convertească vizitatorii în clienți. Iar asta nu se face pe genunchi.
Ce face diferența?
Un magazin Shopify profesionist se construiește cu gândul la utilizator, dar și la brandul tău pe termen lung. Iată care sunt elementele-cheie care îl definesc:
1. Design personalizat
Nu vorbim doar de culori și fonturi. Vorbim despre un design care:
-
e în linie cu identitatea vizuală a brandului tău,
-
e intuitiv și ușor de navigat,
-
funcționează impecabil pe mobil,
-
inspiră încredere încă de la prima pagină.
Un template premium poate fi un punct de plecare bun, dar cei care vor un magazin cu adevărat unic apelează la un designer web specializat pe Shopify. Da, costă, dar diferența e vizibilă.
2. Funcționalități avansate
Un magazin basic are buton de „Adaugă în coș” și cam atât. Un magazin profesionist are:
-
filtre inteligente pentru produse (culoare, mărime, preț),
-
recenzii afișate elegant,
-
secțiuni pentru produse recomandate sau „clienții au mai cumpărat și…”,
-
live chat integrat,
-
countdown-uri pentru oferte,
-
funcționalitate de wishlist,
-
upsell și cross-sell automat.
Toate aceste detalii pot face diferența dintre o vizită pierdută și o comandă finalizată.
3. Integrare cu aplicații esențiale
Shopify are un ecosistem uriaș de aplicații și nu degeaba. Dacă vrei să vinzi profesionist, ai nevoie de:
-
un CRM pentru gestionarea clienților,
-
un sistem de email marketing (Klaviyo, Omnisend etc.),
-
conectare cu platforme de curierat românești (Fan Courier, Sameday),
-
integrare cu procesatori de plăți locali (Netopia, EuPlatesc),
-
sincronizare cu marketplace-uri (eMAG, compari.ro),
-
automatizări pentru facturare, stocuri sau retururi.
Fără aceste unelte, tot tu vei face muncile repetitive și vei pierde timp și bani.
Costuri fixe inițiale
Acum că știm cum arată un magazin Shopify profesionist, hai să vorbim despre bani.
Nu despre bugetul total încă, ci despre costurile fixe, acelea de care nu scapi indiferent dacă magazinul tău vinde 1 produs sau 100 pe zi.
Sunt genul de cheltuieli cu care începi și pe care trebuie să le incluzi în orice plan serios de lansare.
1. Abonamentul Shopify
Shopify are mai multe planuri de preț, în funcție de nevoile tale. Uite care sunt opțiunile:

Recomandare: Majoritatea magazinelor la început aleg planul „Basic”, dar nu uita că prețurile sunt fără TVA și se plătesc lunar (sau anual, dacă vrei o reducere).
2. Domeniu personalizat
Un domeniu personalizat e esențial. Nu vrei ca magazinul tău să apară cu adresa ceva de genul numemagazinului.myshopify.com, nu inspiră deloc încredere și arată că ești la început de drum.
Un domeniu propriu, ca de exemplu numeafacere.ro sau .com, costă între 8 și 15 euro/an, în funcție de extensie.
Recomandare: cumpără domeniul pe minim 2 ani dacă ai planuri serioase. Google apreciază asta.
3. Hosting (aici Shopify te salvează)
Nu trebuie să-ți bați capul cu servere, găzduire, SSL sau actualizări de securitate. Toate sunt incluse în abonamentul Shopify.
Platforma se ocupă de uptime, backup-uri, certificat SSL gratuit și toate update-urile tehnice. Tu te ocupi de afacere, ei se ocupă de „bucătăria” din spate.
Dacă ai avut vreodată un site pe WordPress, știi ce bine sună asta. Nu trebuie să verifici zilnic dacă ți-a picat site-ul sau dacă ai nevoie de un developer la 10 seara.
Costuri de dezvoltare și design
Aici lucrurile încep să se complice și să coste mai serios. Pentru că, deși Shopify îți oferă o platformă solidă, cum o îmbraci ține doar de tine.
Și da, felul în care magazinul tău arată și funcționează influențează direct dacă oamenii apasă pe „Adaugă în coș” sau închid tab-ul.
Hai să desfacem costurile de dezvoltare și design în bucăți clare, ca să vezi exact unde se duc banii și de ce nu e totul „doar un template”.
Template gratuit vs. template premium
Shopify vine cu o selecție decentă de teme gratuite — curate, simple, funcționale. Dacă abia începi, poți porni cu una dintre ele, iar pentru unele produse/nișe chiar sunt ok.
Dar… (mereu există un „dar”)
- Temele gratuite sunt limitate ca opțiuni de personalizare
- Nu ies în evidență
- Și, foarte important: sunt folosite de mii de alte magazine. Nu vrei să ai același look ca oricine altcineva, mai ales dacă încerci să construiești un brand.
Temele premium Shopify costă între 180–350 USD, o plată unică.
Avantaje?
- Design mult mai bine gândit
- Funcționalități integrate (filtre, meniuri mega, secțiuni predefinite etc.)
- Mai puțină nevoie de aplicații externe (adică, costuri lunare mai mici pe termen lung)
Pro tip: Unele teme premium vin și cu suport tehnic inclus, ceea ce poate fi de mare ajutor la început.
Design personalizat cu ajutorul unui web designer
Dacă vrei ca magazinul tău să arate exact așa cum ți-l imaginezi și să se potrivească perfect brandului tău, ai nevoie de un designer (sau o agenție) care lucrează cu Shopify.
Prețurile variază mult, dar ca să ai o idee:
-
Design personalizat pe bază de template existent:
de la 700–1500 EUR (adaptează o temă premium cu branding-ul tău, culori, fonturi, imagini) -
Design 100% custom (de la zero):
de la 2000–3000 EUR+, în funcție de complexitate și număr de pagini
Ce primești în schimb?
Un magazin care:
-
nu seamănă cu nimic altceva de pe piață
-
se potrivește perfect cu identitatea brandului tău
-
oferă o experiență UX bine gândită (și da, asta influențează vânzările)
Dacă vrei să vinzi serios, investiția în design e una dintre cele mai inteligente decizii pe care le poți lua.
Costuri pentru dezvoltare custom (aplicații, funcționalități unice)
Pe măsură ce business-ul tău crește, o să vrei mai mult de la magazinul tău:
-
un sistem de afiliere
-
abonamente recurente
-
un configurator de produs
-
integrare cu un ERP sau un CRM
-
funcționalități personalizate de checkout
-
filtre complexe pe categorii
-
landing pages pentru campanii promoționale
Shopify permite asta, dar uneori vei avea nevoie de un developer care știe Liquid (limbajul de programare Shopify) sau de un plugin customizat pentru nevoile tale.
Costuri estimative:
-
Aplicații custom: de la 300 EUR în sus (per funcționalitate)
-
Integrare cu sisteme externe: 500–2000 EUR+, în funcție de complexitate
-
Micile modificări (buton aici, formulare dincolo): 50–200 EUR/piesă
Important: Nu totul trebuie făcut de la început. Prioritizează ce influențează direct vânzările și optimizează în timp.
Aplicații esențiale pentru un magazin Shopify profesionist
1. SEO (Search Engine Optimization)
Shopify are un SEO decent, dar dacă vrei să fii serios cu Google, ai nevoie de ceva în plus.
Exemplu: Plug in SEO – verifică automat problemele de optimizare.
Preț: Free (versiune de bază) / 20 USD/lună (pro)
2. Email marketing & automatizări
Trimiți email-uri automat celor care abandonează coșul? Ai o secvență de welcome pentru abonați? Dacă nu, pierzi bani.
Exemplu: Klaviyo
Preț: gratuit până la 250 de abonați, apoi de la 20 USD/lună
Alternativă: Omnisend – bun și ușor de folosit
3. Upsell & cross-sell
Vrei ca cineva care cumpără o pereche de pantofi să vadă automat și șosete? Sau ca după adăugarea în coș să apară o ofertă specială? Exact asta fac aplicațiile de upsell.
Exemplu: Honeycomb Upsell Funnels
Preț: Free (pentru sub 100 de vizitatori/lună) / de la 49 USD/lună
4. Live chat / chatbot
Clienții pun întrebări. Uneori simple, alteori de genul „comanda mea unde e?”. Dacă nu le răspunde nimeni, se duc în altă parte.
Exemplu: Tidio
Preț: Free (funcționalități de bază) / de la 29 USD/lună
Alternativă: Zendesk Chat, dacă vrei ceva mai robust
Alte aplicații utile (dar opționale, în funcție de nevoi)
Loialitate & recompense → Smile.io (de la 49 USD/lună)
Recenzii produse → Loox sau Judge.me (10–30 USD/lună)
Countdown pentru oferte → Hurrify, Ultimate Sales Boost (8–12 USD/lună)
Formulare personalizate → Powerful Form Builder (10 USD/lună)
Integrare curier / AWB automat → Sameday Courier, Fan Courier AWB (prețuri variabile, unele gratuite)
Aplicațiile bine alese îți pot aduce:
-
Mai multe vânzări (prin recomandări de produse, oferte personalizate, email-uri automate)
-
Mai multă încredere (recenzii, live chat, countdown-uri, badge-uri de securitate)
-
Mai puține întrebări repetitive (automatizări, notificări, chatbot-uri)
-
Timp câștigat (integrare curier, actualizări automate, sincronizări stocuri)
Dar atenție!
E foarte ușor să instalezi 10 aplicații „pentru că sună bine” și să nu le mai folosești efectiv. Fiecare aplicație poate afecta viteza site-ului și îți bagă mâna în portofel lunar.
Costuri pentru conținut și marketing
Ai site-ul gata, arată profi, funcționează perfect, ai aplicațiile puse la punct. Acum ce faci?
Ei bine… dacă nu vine nimeni în magazinul tău, totul e degeaba. Oricât de frumos ar fi, fără trafic nu ai vânzări. Iar fără conținut bun, nu ai nici măcar trafic.
Adevărul e că aici se „mănâncă” o mare parte din buget, și pe bună dreptate.
Conținutul și marketingul sunt ceea ce pun roțile în mișcare. Fără ele, ai doar o vitrină frumoasă într-un mall gol.
Hai să vedem cât costă „să fii văzut” și cum se construiește un start sănătos pentru un magazin online Shopify.
1. Crearea conținutului: texte care chiar vând
Mulți antreprenori ignoră importanța textelor și scriu repede 2–3 fraze ca de eexemplu „Produs de calitate, livrare rapidă”, apoi se întreabă de ce oamenii nu cumpără.
Răspunsul e simplu: textul vinde. În online, cuvintele sunt „vânzătorul” tău.
Ce conținut ai nevoie la început?
-
Pagina de start (Home) – prima impresie. Trebuie să fie clară, convingătoare și bine structurată.
-
Descrieri de produse – clare, convingătoare, optimizate SEO. Nu copy-paste de la furnizor.
-
Pagina Despre noi – oamenii vor să știe cine e în spatele magazinului.
-
Politici (livrare, retur, confidențialitate) – trebuie să fie acolo, și să fie clare.
-
Blog (opțional, dar recomandat) – pentru SEO, autoritate și educarea clienților.
Costuri estimate:
-
Copywriter profesionist: 30–100 EUR/pagină (în funcție de lungime și complexitate)
-
Descrieri produse: 5–15 EUR/articol
-
Pachet complet de conținut inițial: între 300 și 800 EUR, în funcție de volum
💡 Dacă ai buget limitat, începe cu paginile esențiale.
2. SEO inițial (optimizare on-page)
SEO e o investiție, nu o cheltuială. Și nu, nu e vorba doar de „băgat niște cuvinte cheie”. Un SEO bun înseamnă:
-
Meta titluri și descrieri optimizate
-
Structură clară a site-ului (categorii, breadcrumb-uri, URL-uri friendly)
-
Imagini optimizate
-
Viteză bună de încărcare
-
Legături interne între pagini
-
Conținut care răspunde la întrebările reale ale oamenilor
Poți face o parte din asta singur, dar dacă nu ești familiarizat cu SEO, recomandarea clară este să lucrezi cu un specialist.
Costuri estimate pentru SEO inițial:
-
Audit + implementare on-page: 1.000 EUR și poate urca spre 2.000–2.500 EUR+, dacă e făcut de o agenție cu experiență și include și livrabile clare + implementare tehnică.
-
Ghidare sau consultanță lunară (opțional): 100–300 EUR/lună
Bonus: SEO bine făcut aduce trafic fără să mai plătești la fiecare click. Pe termen lung, îți reduce semnificativ costul de achiziție.
3. Buget pentru promovare: ads, influenceri și altele
Dacă vrei rezultate rapide, trebuie să bagi și ceva benzină în motor — adică buget de promovare plătită. Facebook Ads, Google Ads, TikTok Ads, influenceri – toate pot funcționa, dar doar dacă știi cui te adresezi și cum îți spui povestea.
Google Ads
-
Bun pentru produse căutate deja (ex: ochelari de soare, pantofi sport)
-
Ideal pentru campanii de conversie și remarketing
-
Buget minim recomandat: 300–500 EUR/lună pentru start
-
Cost click în România: între 0.2–1.5 EUR, în funcție de nișă
Meta Ads (Facebook + Instagram)
-
Bun pentru awareness, campanii de lansare, storytelling
-
Funcționează bine cu conținut vizual bun (foto, video)
-
Buget minim recomandat: 200–400 EUR/lună pentru rezultate decente
TikTok Ads
Buget recomandat pentru start:
-
Minimum 20–30 EUR/zi pentru rezultate vizibile
-
Deci un buget lunar realist: 600–900 EUR/lună, dacă vrei să ai impact
Influenceri
-
Ideal pentru branduri noi care vor încredere rapid
-
Costurile variază enorm: de la 100 EUR pentru un micro-influencer local la 1.000 EUR+ pentru influenceri naționali cu reach mare
Colaborează doar cu influenceri care au public real, în targetul tău, și care au engagement bun. Followerii nu înseamnă vânzări dacă nu sunt interesați de ce vinzi.
Conținutul și promovarea sunt ceea ce fac diferența între un magazin care există și unul care trăiește.
Poți începe simplu, dar fă-o bine. Scrie cu sens, promovează cu cap, și tratează această parte cu la fel de multă seriozitate ca designul site-ului. De aici vine traficul, conversiile și, în final, profitul.
Estimare totală: cât costă să lansezi un magazin Shopify profesionist în România
Până acum am vorbit pe bucăți. Am analizat fiecare categorie de cheltuieli ca să ai o imagine clară a ce implică, efectiv, lansarea unui magazin Shopify care să arate bine, să funcționeze impecabil și, cel mai important, să vândă.
Dar hai să le punem cap la cap și să facem o estimare realistă, cu prețuri valabile pentru România, în funcție de nivelul de complexitate și ambiție al proiectului.
Dacă vrei să testezi piața cu buget minim…
Poți lansa un magazin Shopify decent cu un template gratuit, texte scrise de tine, câteva aplicații gratuite și un buget modest de promovare.
Faci multe lucruri singur, folosești instrumente de bază și înveți din mers. În acest scenariu, te poți încadra cu un buget inițial în jur de 500–700 de euro, plus o întreținere lunară de aproximativ 250–400 euro, în funcție de câte aplicații plătite folosești și cât bagi în ads.
E o variantă ok pentru începuturi modeste, dar cu limitări clare: site-ul nu va ieși în evidență, SEO-ul va fi slab, iar vânzările vor veni greu dacă nu știi exact ce faci în marketing.
Dacă vrei un magazin profesionist, construit corect de la început…
Aici vorbim despre un magazin care arată bine, are un template premium sau un design personalizat, texte scrise de un copywriter, SEO bine făcut și campanii de promovare gândite strategic.
Investiția inițială se învârte între 1.500 și 3.000 de euro, în funcție de câte servicii externalizezi. Iar întreținerea lunară, abonament Shopify, aplicații plătite, mentenanță tehnică, buget de ads, ajunge undeva între 500 și 900 de euro pe lună.
Este alegerea cea mai populară pentru antreprenorii care vor să construiască un business sustenabil, nu doar să „încerce ceva online”.
Dacă ai ambiții mari și vrei să te joci în liga greilor…
În scenariul în care vrei totul custom: design unic, funcționalități avansate, aplicații premium, SEO tehnic + content marketing, integrare cu tool-uri de automatizare și bugete serioase pentru reclame, atunci vorbim despre o investiție inițială de cel puțin 4.000–7.000 de euro.
La asta se adaugă un buget lunar de întreținere care poate depăși 1.200–2.500 de euro, în funcție de câte canale de marketing folosești și dacă lucrezi cu agenții sau specialiști externi.
Genul acesta de magazin nu e pentru oricine, dar dacă ai un brand cu potențial sau ai deja tracțiune, merită din plin.
Nu e ieftin, dar nici imposibil
Crearea unui magazin Shopify profesionist nu înseamnă doar „să ai un site”.
Înseamnă să construiești o platformă care să inspire încredere, să atragă clienți și să îi convingă să cumpere.
Costurile nu sunt mici, dar nici nerealiste. Important e să știi ce vrei, unde vrei să ajungi și cât ești dispus să investești pe termen lung.
E o afacere, nu un proiect de weekend și merită tratată ca atare.
→ Vrei să lucrezi cu noi? Spune-ne ce îți dorești și revenim rapid cu o propunere clară și adaptată nevoilor tale
